boraci cu carucioare...

deci, atentie, nu am spus boraci in carucioare. nu. aia ar fi ceva normal. dar nu, acum cateva zile, mergand eu agale pe strada (mergeam spre bancomat, deci chiar nu ma grabeam sa descopar iar cardul gol), am fost pusa in fata unui spectacol sinistru. boraci de tot felul de marimi, impingand la carucioare. deci frate, dupa ce ca ei cu greu se tineau pe picioarele inca strambe si cracanate, mai impingeau si carucioare in miniatura. mi-e greu sa interpretez spectacolul. il rezum la un singur cuvant, repet, SINISTRU.

incerc totusi sa inteleg. cum. de ce. ce inseamna. sa umblam la semiotica. dar parca tot da cu minus. regresie in copilarie: da, si eu aveam papusi, de tot felul, de toate marimile si culorile. dar nu le plimbam cu carutul. nu le vedeam ca pe copiii mei. da, uneori imi imaginam probabil ca-s vii. dar nu vorbeam cu ele. totul se petrecea in mintea mea. imi imaginam ca-s printese, ca se duc la dans, ca se duc la scoala, ca bla ca bla. dar sa vad niste papusi de plastic ca pe copiii mei, no fuckin' way.

e adevarat ca eu preferam sa ma joc cu oamenii. cu strabunica mea de ex., pt ca ea avea cel mai mult timp. ne jucam de-a scoala. pt. ca eu eram, evident, cea mai desteapta, eu eram profesoara. o invatam engleza si matematica. engleza chiar invata. se straduia. ii dadeam si lucrare. matematica, nush, uneori gresea lucruri elementare. eu consideram ca intentionat si ma enervam :))

in rest, ma jucam cu angi si cu vlad, vecinii mei. faceam sarmale din foi de vita si pamant, cu struguri, si le prindeam cu ace de brad. asta mi-o amintesc cel mai bine. pareau delicioase. ne jucam si cu papusile. vlad, care vroia sa se faca doctor, le opera :)), angi, care vroia sa se faca invatatoare, le invata lucruri. eu chiar nu mai stiu ce le faceam :)) cred ca le dadeam sa manance, desi chiar nu+mi doream sa fac asta cu adevarat in viata si, rezultatul, fac mancare extrem de rar. desi, aia pe care o fac e decenta... oricum, revenind, chiar nu-si imagina niciunul dintre noi ca avem boraci :))